Esti intr-o incurcatura

 

Auzi, Doamne, dreptatea mea, ia aminte cererea mea, ascultă rugăciunea mea, din buze fără viclenie.

De la fața Ta judecata mea să iasă, ochii mei să vadă cele drepte.

Cercetat-ai inima mea, noaptea ai cercetat-o; cu foc m-ai lămurit, dar nu s-a aflat întru mine nedreptate.

Ca să nu grăiască gura mea lucruri omenești, pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre.

Îndreaptă picioarele mele în cărările Tale, ca să nu șovăie pașii mei.

Eu am strigat, că m-ai auzit Dumnezeule; pleacă urechea Ta către mine și auzi cuvintele mele.

Minunate fă milele Tale, Cel ce mântuiești pe cei ce nădăjduiesc în Tine de cei ce stau împotriva dreptei Tale.

Păzește-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor; cu acoperământul aripilor Tale acoperă-mă

De fața necredincioșilor care mă necăjesc pe mine. Vrăjmașii mei sufletul meu l-au cuprins;

Cu grăsime inima lor și-au încuiat, gura lor a grăit mândrie.

Izgonindu-mă acum m-au înconjurat, ochii lor și-au ațintit ca să mă plece la pământ.

 

Apucatu-m-au ca un leu gata de pradă, ca un pui de leu ce locuiește în ascunzișuri.

Scoală-te, Doamne, întâmpină-i pe ei și împiedică-i! Izbăvește sufletul meu de cel necredincios, cu sabia Ta.

Doamne, desparte-mă de oamenii acestei lumi, ce-și iau partea în viață, căci s-a umplut pântecele lor de bunătățile Tale; săturatu-s-au fiii lor și au lăsat rămășițele pruncilor.

Iar eu întru dreptate mă voi arăta feței Tale, sătura-mă-voi când se va arăta slava Ta.

(Psalmul 16)

 

Fericiți cărora li s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele.

Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleșug.

Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua.

Că ziua și noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta, și am căzut în suferință când ghimpele Tău mă împungea.

Păcatul meu l-am cunoscut și fărădelegea mea n-am ascuns-o, împotriva mea.

Zis-am: "Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului"; și tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.

Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.

Tu esti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea; izbăvește-mă de cei ce m-au înconjurat.

Înțelepți-te-voi și te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aținti-voi spre tine ochii Mei.

Nu fi ca un cal și ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală și cu frâu fălcile lor voi strânge ca să nu se apropie de tine.

Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduiește în Domnul, mila îl va înconjura.

Veseliți-vă în Domnul și vă bucurați, drepților, și vă lăudați toți cei drepți la inimă.

(Psalmul 31)

 

Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine.

În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, nu v-aș fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.

Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu.

Și unde Mă duc Eu, voi știți și știți și calea.

(Ioan 14:1-4)

 

Pentru aceasta, și poate să mântuiască desăvârșit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.

(Evrei 7:25)