Zis-am: "Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea ;

Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea".

Amuţit-am şi m-am smerit şi nici de bine n-am grăit şi durerea mea s-a înnoit.

Grăit-am cu limba mea: "Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu,

Şi numărul zilelor mele care este, ca să ştiu ce-mi lipseşte".

Iată, cu palma ai măsurat zilele mele şi statul meu ca nimic înaintea Ta.

Dar toate sunt deşertăciuni; tot omul ce viază.

Deşi ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură.

Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele.

Şi acum cine este răbdarea mea? Oare, nu Domnul ? Şi statul meu de la Tine este.

De toate fărădelegile mele izbăveşte-mă; ocară celui fără de minte nu mă da.

Amuţit-am şi n-am deschis gura mea, că Tu eşti Cel ce m-ai făcut pe mine. Depărtează de la mine bătăile Tale.

De tăria mâinii Tale, Eu m-am sfârşit. Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om

Şi ai subţiat ca pânza de păianjen sufletul său; dar în deşert se tulbură tot pământeanul.

Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci,

Căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei.

Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi.

Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta ! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti.

Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare,

Şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde

Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă.

Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.

De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.

Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin,

Ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare.

Pentru aceea, şi cei ce suferă, după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârşind fapte bune.